De ce primii pași în educație sunt, de fapt, mai importanți chiar decât colegiul sau facultatea

De ce primii pași în educație sunt, de fapt, mai importanți chiar decât colegiul sau facultatea

Următoarele rânduri despre educație vin de la mine, adultul anului 2019. Cel care se uită înapoi către ceea ce a învățat, către ceea ce ar fi vrut să învețe sau i-ar fi folosit să învețe. Dar, mai ales, cel care acum trebuie să se implice în educația copilului său și speră să ia cele mai bune decizii.

Nu pot să nu observ faptul că există o competiție și nu e una lipsită de presiune nici pentru părinți, dar nici pentru copii. Parcul devine o adevărată sală de examen, în care poți să devii ”mediocrul clasei„, părintele care bâjbâie la părințeală”.

Până la cât știe copilul tău să numere? Dar în limba engleză? Cum, nu știe ecuația de gradul 2 până la vârsta de 3 ani? Fă eforturi serioase sau cazi în dizgrația comitetului de părinți din parc.

Cel mai important examen pentru mine ca părinte este acela la sfârșitul căruia voi ști că am un copil pregătit pentru viață și nu pentru colegiu. Un copil, viitor adult, pregătit să ia decizii și nu să rezolve matrici și funcții.

Cum altfel să fac, dacă sunt conștient că, de fapt, nici măcar nu pot intui profesiile următorilor 30 de ani?

Mai mult, studii ample arată faptul că abilitățile sociale dobândite în perioada primilor ani de educație, adică cei de grădiniță sau orice tip de educație pre-școlară, vor domina comportamentul din perioada adolescenței târzii și a celei timpurii de adult.

Este dovedit, așadar! ”Achiziționarea” competențelor socio-emoționale este importantă. Emoția și cogniția sunt la fel de importante și trebuie să co-existe pentru ca viitorii adulți să poată face față situațiilor indiferent de dinamica lor.

De ce toate aceste abilități sunt dezvoltate cu succes în primii ani de viață și, implicit, de educație? Pentru că acum, copilul învață prin joacă. Iar prin joacă, acesta socializează, comunică, negociază, împarte, experimentează. Ce hrană bogată pentru dezvoltare, nu-i așa?

Doresc copilului meu să știe să găsească soluții, mai mult decât să știe a număra până la 100. Doresc copilului meu să fie critic și empatic deopotrivă, viitor adult cu stimă de sine, mai mult decât să știe neologisme înainte de 3 ani.

Eu am știut doar că trebuie să învăț. Fără prea multe filtre, fără prea multe opinii.

El trebuie să știe să învețe cum să învețe. Asta îi va aduce, inevitabil, și locul la colegiul pe care și-l dorește. Iar eu voi fi trecut cu brio examenul final în educație, când adultul modelat de mine va da succesului propria lui definiție.

Niciun comentariu

Adaugă un comentariu